Cresterea accelerata a digitalizarii si dependenta companiilor de tehnologie vin la pachet cu un nivel de risc fara precedent pentru economia locala. In acest context, OMNIASIG Vienna Insurance Group, unul dintre liderii pietei de asigurari din Romania, a organizat luni, 2 noiembrie 2026, conferinta DIGITAL SAFE, un eveniment dedicat securitatii cibernetice si protectiei mediului de afaceri in era inteligentei artificiale (AI).
Evenimentul – moderat de Yugo NEUMORNI, Presedintele CIO Council – a reunit reprezentanti ai autoritatilor de profil, ai industriei asigurarilor si specialisti in securitate digitala si drept. Dezbaterile au vizat noile tipologii de atacuri amplificate de inteligenta artificiala, cadrul de reglementare european (DORA), precum si schimbarea de paradigma din industria asigurarilor, orientata tot mai ferm catre preventie si educare.
Vulnerabilitatea din spatele digitalizarii
In deschiderea oficiala a conferintei, Mihai TECAU, CEO, OMNIASIG Vienna Insurance Group, a atras atentia asupra faptului ca evenimentul este o actiune necesara de constientizare si responsabilitate intr-un climat marcat de vulnerabilitati.
„Majoritatea companiilor folosesc zona digitala; ea vine la pachet – daca vine cu o zona de a aduce lucrurile mai simple si mai facile catre clienti – in aceeasi masura si cu foarte multe riscuri”, a explicat Mihai TECAU.
Liderul OMNIASIG a subliniat ca intreprinderile mici si mijlocii sunt adesea cele mai vulnerabile, iar impactul unui atac transcende dauna financiara imediata, periclitand supravietuirea businessului prin distrugerea reputatiei: „Cred ca fiecare dintre voi stiti un exemplu in care s-a intamplat un phishing, un atac cibernetic, s-au pierdut bani, foarte multi bani cateodata. Firmele mici si mijlocii cred ca sunt cele mai expuse la momentul de fata, fiindca ele incearca sa castige teren prin aplicatii si sisteme digitale, dar in aceeasi masura vine si aceasta expunere la risc. (...) In momentul in care activitatea este alterata de un atac cibernetic, vine la pachet intotdeauna cu o zona de reputatie, de a pierde incredere, de a nu continua businessul, ceea ce pentru unele firme poate sa fie un element de final, in care sa nu-si mai poata continua activitatea.”
Totodata, Mihai TECAU a punctat limitele transferului de risc si importanta standardelor minime de securitate: „Insurance-ul poate sa acopere o parte, dar nu poate sa vina intr-o zona care este foarte basic. Trebuie sa cunoastem cat este nivelul riscului si cat putem sa-l cuantificam ca acoperire, fiindca daca riscul vine dintr-un mediu primitiv sau dintr-o zona basic, este greu de cuantificat. (...) In afara de preluarea riscului, avem o mare obligatie si pe partea de educatie. Este foarte usor sa zici «Am un business, trebuie sa-l plasez catre asigurare»; nu e chiar asa, trebuie sa vii la pachet cu niste lucruri pe care trebuie sa le faci in businessul respectiv, iar in zona de digital sunt multe cerinte chiar obligatorii.”
Facand referire la presiunile cotidiene din infrastructurile IT, TECAU a evidentiat volumul masiv de amenintari receptionate continuu: „Colegul meu, Adrian BACIU, care este CISO la OMNIASIG si in tot grupul VIG Romania, ma surprinde cateodata cand imi spune cate atacuri sunt zilnice si cate incercari sunt prin tot felul de sisteme si aplicatii ca sa poata sa se lege vizavi de serverele sau aplicatiile din companie. Lucrurile acestea se pot multiplica catre toate companiile din Romania care folosesc sisteme digitale.”
43% dintre romani se tem de atacuri cibernetice
Prezent in cadrul conferintei, Alexandru CIUNCAN, Alexandru CIUNCAN, Presedinte & Director General UNSAR, a evidentiat schimbarea de rol a companiilor de profil, prezentand date recente privind comportamentul consumatorilor.
„Stiti ca, in mod traditional, asiguratorii aveau rolul de a plati despagubiri. In momentul de fata, suplimentar fata de acest rol, se intampla un lucru care ne ajuta pe toti in economie, in societate, in comunitatile noastre, si anume: asiguratorii devin asiguratori activi. Adica investesc si merg mult catre zona de preventie”, a afirmat Alexandru CIUNCAN.
Reprezentantul UNSAR a mentionat ca OMNIASIG este implicata activ in adaptarea reglementarilor de securitate, coordonand grupul de lucru DORA (Digital Operational Resilience Act) din cadrul asociatiei.
Alexandru CIUNCAN a prezentat apoi datele concrete ale Barometrului UNSAR–IRES, care reflecta o crestere constanta a interactiunii digitale dintre clienti si asiguratori, dar si o ingrijorare sporita in randul populatiei:
- 30% dintre romani utilizeaza o forma de canal digital (aplicatie, platforma online) pentru a interactiona cu asiguratorul lor – in crestere cu 5 puncte procentuale fata de anul precedent si cu 6 puncte procentuale comparativ cu anul 2024.
- 43% dintre romani declarau in luna mai 2026 ca sunt ingrijorati de perspectiva de a deveni tinta unei amenintari cibernetice de orice tip.
In ceea ce priveste viteza cu care se propaga fraudele moderne, CIUNCAN a atras atentia asupra riscurilor asociate inteligentei artificiale si dezinformarii automate: „Riscurile avanseaza mult mai repede decat sistemele care au fost gandite sa le gestioneze. Se tot mentiona despre AI; acum o luna sau doua a fost mentionat in presa acel caz in care o serie de turisti au ajuns in Delta Dunarii la un festival inexistent al borsului lipovenesc, toti discutand, se pare, cu un chatbot. De aceea e nevoie de cat mai multa educatie in zona de cybersecurity si de informare. La nivelul UNSAR vom accelera aceasta directie, pentru a veni in intampinarea consumatorilor cu informatie de calitate care sa-i ajute sa se fereasca de amenintari.”
Accelerarea digitalizarii
Alexandru PETRESCU, Presedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), a subliniat necesitatea unei supravegheri stricte a modelelor AI si a atras atentia asupra ritmului inca lent al transformarii digitale din sectorul asigurarilor.
Facand o paralela intre ascensiunea AI si zorii energiei atomice din anii '50–'60 – cand aceleasi descoperiri au generat energie ieftina, dar si bomba nucleara –, presedintele ASF a punctat importanta monitorizarii tehnologiei pe intreg ciclul ei de viata.
In acelasi timp, Presedintele ASF a facut trimitere la spatiul de imbunatatire din parcursul digital al clientului: „M-as fi asteptat, dupa aproape trei ani de mandat la ASF, sa vad mai multa digitalizare. Experienta digitala a clientului o gasesc minimala, cu foarte mult spatiu de imbunatatire. As vrea ca procesul de a te asigura sa fie un reflex firesc, fara emotii negative, si sa stim ca orice risc din viata poate fi atenuat printr-o polita.”
In final, Alexandru PETRESCU a lansat o invitatie la colaborare catre asiguratori: „Raman deschis sa facem un laborator de reflectie. Acolo unde pot interveni pe legislatia secundara a ASF o fac cu drag, dar haideti sa formam un grup comun de vointa pentru a propune modificarea legislatiei invechite catre Parlament. Daca mergem impreuna si suntem perseverenti, putem misca lucrurile”, a conchis Presedintele ASF.
Conferinta „DIGITAL SAFE” by OMNIASIG Vienna Insurance Group a inclus mai multe prezentari de specialitate si paneluri tematice.
Puteti afla cat de siguri sunteti in lumea digitala completand acest chestionar de autoevaluare de la OMNIASIG: https://omniasig.ro/ro/cat-de-sigur-esti-cu-adevarat-lumea-digitala.
CITITI PE ACEEASI TEMA:• Adrian BACIU: In 2 minute si cu 3 click-uri, o companie poate trece de la o criza de IT la una de business
