Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) vine cu noi precizari, dupa ce Guvernul a aprobat joi, 21 august 2025, modificarile aduse proiectului privind plata pensiilor private, urmand ca documentul sa fie transmis Parlamentului cu solicitarea de a fi dezbatut in procedura de urgenta.
Proiectul de lege a suferit, momentan, doua ajustari: procentul pe care o persoana il poate retrage la inceputul perioadei de plata a fost majorat de la 25% la 30%, iar durata platilor viitoare a fost redusa de la 10 ani la 8 ani.
Reprezentantii institutiei transmit intr-o postare recenta pe retelele de socializare ca scopul actual al Pilonul II este de a preveni un consum rapid al banilor acumulati. Redam textul integral.
”Pensia privata nu este un depozit bancar.
Este un instrument esential de protectie financiara pentru perioada de dupa retragerea din activitate.
O pensie privata functioneaza ca un scut impotriva incertitudinii. Prin natura sa, este conceputa sa ofere sprijin pe termen lung, nu un castig rapid.
Banii acumulati in Pilonul II sunt proprietatea fiecarui participant. Acestia au fost stransi cu un scop clar: asigurarea unui venit constant, luna de luna, in anii de pensionare.
Daca intreaga suma ar fi consumata in primii 2-3 ani dupa retragere, ce sursa de venit ar mai exista in urmatorii 10-15 ani?
Scopul Pilonului II este tocmai acela de a preveni o astfel de situatie.
Prin plata in transe lunare, sistemul asigura continuitatea veniturilor si stabilitate financiara pe termen lung”, apare pe pagina de Facebook a ASF.
