Administratia Nationala de Meteorologie – ANM a emis noi avertizari de vreme rea. S-au anuntat coduri portocalii si galbene de ploi, insotite de vant, dar si de ninsori in zonele montane. Cum ne protejam in fata riscurilor pentru casele si bunurile pe care le detinem?
Pentru judetul Constanta este valabil un cod portocaliu de ploi torentiale, de luni, de la ora 10:00, pana marti, 3 noiembrie, la aceeasi ora.
De asemenea, tot pentru acelasi interval, este in vigoare un cod galben de ploi in judetele: Calarasi, Ialomita, Tulcea, Braila, Buzau, Vrancea, Galati, Prahova, Dambovita, Ilfov si municipiul Bucuresti. In Carpatii de Curbura si in estul Carpatilor Meridionali sunt posibile ninsori si formarea unor straturi de zapada.
”In intervalul mentionat, in judetele Calarasi, Ialomita, Tulcea, Braila, Buzau, Vrancea, Galati, Prahova, Dambovita, Ilfov si municipiul Bucuresti va ploua si se vor acumula cantitati de apa de 25...35 l/mp si izolat de peste 40 l/mp. La munte, la altitudini in general de peste 1700 m, in Carpatii de Curbura si in estul Carpatilor Meridionali, vor fi precipitatii mai ales sub forma de ninsoare si se va depune strat de zapada in general de 10...20 cm”, a mai anuntat ANM.
In plus, pana miercuri la ora 20:00 va ploua cantitativa si va fi vant puternic in: Oltenia, Muntenia, Dobrogea si sudul Moldovei. Vor fi si precipitatii sub forma de ninsoare in zonele montane.
”Cantitatile de apa vor fi in general de 20...50 l/mp. La munte, la altitudini in general de peste 1700 m, vor fi precipitatii mai ales sub forma de ninsoare si se va depune strat de zapada in general de 5...15 cm.
Vantul va avea intensificari temporare in regiunile sudice si sud-estice, iar pe parcursul zilei de miercuri (4 noiembrie) in cele estice, cu viteze in general de 40...50 km/h, iar pe crestele montane vor fi rafale de 60...80 km/h, viscolind ninsoarea”, mai informeaza ANM.
Conditiile meteo nefavorabile si asigurarile care ne protejeaza
Conditiile meteo severe vor fi intotdeauna un inamic pentru siguranta noastra si a bunurilor pe care le detinem. Drept urmare, va reamintim cat de importante sunt asigurarile. Desi nu pot impiedica riscurile, sunt o reala masura de sprijin pentru a le depasi mai usor, prin acordarea de despagubiri.
Daca nu dispuneti de o asigurare, luati legatura cu o companie in domeniu, unde veti descoperi reprezentanti gata sa va indrume in alegerea celei mai bune forme de protectie.
De altfel, va subliniem ca pentru lipsa unor asigurari impuse de lege riscati amenda. Asadar, pe timp de vreme neplacuta in mod special, dar si in general, aveti nevoie de urmatoarele:
Cea mai importanta este asigurarea PAD. In baza acesteia esti acoperit pentru riscuri ca: alunecarile de teren, inundatiile si cutremurele, cu o contributie anuala de doar 50 de lei sau 130 de lei.
Pentru locuintele de tip A (constructie cu structura de rezistenta din beton armat, metal ori lemn sau cu pereti exteriori din piatra, caramida arsa, lemn ori din orice alte materiale rezultate in urma unui tratament termic si/sau chimic), suma asigurata este de 100.000 de lei si presupune o prima de asigurare de 130 de lei pe an.
Pentru locuintele de tip B (constructie cu pereti exteriori din caramida nearsa sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic si/sau chimic, ca de exemplu chirpici), suma asigurata este de 50.000 lei, cu o prima de asigurare de 50 lei/an.
Pentru o protectie completa, care sa acopere si restul riscurilor, este nevoie si de asigurare facultativa. Desi este foarte utila, aceasta nu se poate incheia fara a o detine pe cea obligatorie. Despagubirile se vor oferi in urma situatii precum: incendii, trasnete, explozii, furtuni, caderi de copaci sau corpuri, inundatii cauzate de tevi sparte sau un furt.
Conform legii, nerespectarea de catre persoanele fizice sau juridice a obligatiei de asigurare a locuintelor, in conditiile prevazute de lege, constituie o contraventie, si se sanctioneaza cu amenda de la 100 la 500 lei.
De asemenea, expertii avertizeaza ca vremea capricioasa este o amenintare si pentru masinile pe care le detineti. Drept urmare, ei recomanda sa va protejati autovehiculul prin RCA (asigurarea obligatorie de raspundere civila auto) sau CASCO – asigurare auto facultativa, dar extrem de utila.
Spre deosebire de RCA, CASCO acopera daunele propriei masini, indiferent de cine este vinovat, in situatii precum accidente, furturi, vandalism, calamitati naturale sau ciocniri cu animale etc.
Lipsa unei asigurari RCA valabile poate atrage amenzi intre 1.000 si 2.000 de lei, alaturi de alte sanctiuni, mai ales in cazul unui accident sau al altor abateri rutiere.
Nu omiteti nici asigurarile agricole, mai ales daca sunteti producatori/fermieri. In baza documentelor puteti primi bani pentru refacerea recoltelor voastre. In plus, beneficiati si de acoperiri pentru animalele afectate, utilajele agricole. Pentru asta trebuie sa luati legatura cu o companie de asigurari, cu un agent sau broker din domeniu.
Costul estimativ al unei asigurari agricole este intre 2% si 10% din valoarea asigurata. De exemplu, pentru o vaca asigurată la 7.000 lei, prima anuala poate fi intre 210 si 420 lei.
APIA (Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura) poate subventiona pana la 70% din costul asigurarii agricole in anumite conditii. Informatii mai complexe despre asigurarile agricole gasiti in urmatorul material, disponibil AICI.
