Dumitru BUDIANSCHI, desemnat de Parlament in calitate de presedinte al Consiliului de administratie al Comisiei Nationale a Pietei Financiare (CNPF), a fost prezentat vineri, 31 martie 2023, angajatilor institutiei.
Presedintele Comisiei parlamentare economie, buget si finante, Marian RADU, care a participat la evenimentul de prezentare, si-a exprimat gratitudinea fata de activitatea desfasurata de fostul presedinte al CNPF, Cornelia COZLOVSCHI, subliniind rolul important pe care l-a avut in imbunatatirea proceselor gestionate.
Totodata, deputatul Marian RADU l-a felicitat pe Dumitru BUDIANSCHI cu investirea in functie si i-a urat succes in activitatea profesionala, asigurandu-l de faptul ca Parlamentul va continua sa sprijine initiativele si proiectele necesare pentru dezvoltarea pietei financiare nebancare.
La randul sau, noul presedinte al CNPF a multumit pentru increderea ce i-a fost acordata, mentionand ca, alaturi de echipa autoritatii de supraveghere, va depune toate eforturile necesare in vederea asigurarii stabilitatii si eficientei pietei reglementate.
Dumitru BUDIANSCHI a absolvit Universitatea de Stat din Moldova si Academia de Studii Economice din Moldova, este master in stiinte economice, finante publice si fiscalitate. Pana a fi numit in functia de ministru al Finantelor in august 2021, a fost deputat in Parlament. De asemenea, de-a lungul carieri sale profesionale a fost director de program la Centrul Analitic Independent "Expert-Grup", a activat in domeniul consultingului si expertizei in diferite institutii din tara si de peste hotare, inclusiv la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, Banca Mondiala, Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare.