1asig.ro
1asig.ro
PRBAR Academy a reluat „6 Trends ...

PRBAR Academy a reluat „6 Trends for 2026”: Coffee, Health & New Perspectives

Dupa pauza de vara si dupa momentul de premiere din cadrul Conferintei PRBAR, unde au fost recunoscuti participantii care s-au remarcat in prima parte a programului, „6 Trends for 2026” a revenit cu un nou sezon de experiente dedicate dezvoltarii profesionale a oamenilor din distributia de asigurari.

Prima editie a toamnei a fost realizata impreuna cu MediHelp International, intr-un cadru inedit - la BOILER@BOC - si intr-un format care a iesit din tiparul unei sesiuni clasice de pregatire: Coffee, Health & New Perspectives.

Cafea de specialitate, discutii despre sanatate si asigurari, studii de caz, networking si, mai ales, o experienta construita pentru a aduce o perspectiva diferita asupra invatarii.

„Cand partenerii de la MediHelp mi-au spus ca vor sa combine discutia despre asigurarile de sanatate cu o experienta dedicata cafelei, mi-a placut imediat ideea. Pentru ca este exact ceea ce caut in acest program: ceva inedit, diferit, ceva ce nu gasesti intr-un context obisnuit de invatare.

Recunosc, nu am inteles din prima legatura dintre cele doua lumi. Dar tocmai faptul ca ideea era «out of the box» m-a convins.

Iar feedback-urile primite ulterior de la participanti – «o experienta mult peste asteptari», «multa emotie constructiva», «o adevarata lectie de viata» – spun, cred, mai mult decat orice descriere despre ceea ce s-a intamplat acolo”, spune Otilia PETRARIU, Presedinte PRBAR Academy.

Dincolo de caracterul inedit al locatiei si al conceptului, continutul a ramas unul cat se poate de concret: asigurari private internationale de sanatate, preventie, acces la servicii medicale de calitate si situatii reale in care protectia oferita de o asigurare poate face diferenta.

Studiile de caz, informatiile noi si dialogul direct cu participantii au transformat intalnirea intr-o experienta care a depasit zona clasica de prezentare a unui produs de asigurare.

Mai mult decat pregatire profesionala

Dupa primele editii ale programului, obiectivele PRBAR Academy au inceput sa se vada si dincolo de informatia acumulata de participanti.

„S-a dovedit deja cat de important si benefic este ca oamenii sa isi schimbe perspectiva, sa fie vazuti, valorizati si sa aiba parte de experiente care sa ii motiveze si sa le dea incredere in propriul rol.

Cu fiecare noua sesiune reusim sa atingem si chiar sa depasim aceste obiective. Iar acest lucru este posibil datorita partenerilor care cred in proiect si aleg sa construiasca alaturi de noi experiente cu adevarat relevante pentru oamenii din distributie.”, adauga Otilia PETRARIU.

Editia din septembrie a fost construita cu sustinerea  MediHelp Romania, caruia PRBAR si UNSICAR ii multumesc pentru deschidere, implicare si pentru disponibilitatea de a aborda educatia profesionala intr-un mod diferit.

”Multumim echipei MediHelp pentru increderea acordata programului si, mai ales, pentru curajul de a iesi din tipare. Rezultatul a demonstrat, inca o data, ca educatia profesionala poate insemna mult mai mult decat informatie: poate crea emotie, motivatie, incredere si dorinta de a evolua”, a mai spus Otilia PETRARIU..

„6 Trends for 2026” continua

Reluarea programului deschide seria ultimelor intalniri din acest an.

In octombrie, „6 Trends for 2026” continua alaturi de UNIQA, iar in noiembrie, alaturi de PADROM, fiecare editie urmand sa aduca o noua tema, o alta experienta si o perspectiva diferita asupra industriei.

Dincolo de temele si partenerii fiecarei editii, obiectivul ramane acelasi: oameni mai bine pregatiti, mai vizibili, mai motivati si mai increzatori in valoarea profesiei lor.

Pentru ca profesionalizarea distributiei nu incepe cu produsul.

Incepe cu omul.

PROMO