1asig.ro
1asig.ro

Azi incepe Forumul International de Investitii Financiare din Tashkent

Astazi, pe 4 aprilie a.c., este prima zi a unuia dintre cele mai importante evenimente de profil din Asia Centrala, a V-a editie a Forumului International de la Tashkent, Uzbekistan. Editia de anul acesta va avea o noua structura, astfel incat va cuprinde, alaturi de conferinta traditionala de asigurari si reasigurari, mai multe evenimente distincte precum:
  • A V- a Editie a Conferintei Internationale de Re/asigurare;
  • A IV-a editie a Conferintei Internationale de Leasing;
  • Prima editie a Forumul International dedicat Institutiilor Financiare;
  • Conferinta dedicata oportunitatilor de investitii pe piata financiara si de capital din Uzbekistan;
  • Expozitii dedicate serviciilor financiare si un targ al locurilor de munca in domeniul financiar.
In mod traditional, pentru al patrulea an consecutiv, Revista PRIMM Asigurari & Pensii sprijina Forumul, in calitate de Partener Media.

Evenimentul este organizat de catre Agentia Informationala SAIPRO, cu sprijinul Camerei de Comert si Industrie din Uzbekistan si va reuni reprezentanti locali si straini ai companiilor de asigurari, reasigurari si brokeraj, institutii publice, asociatii de profil, companii de regularizari de daune si reprezentanti ai companiilor de audit.

In acelasi timp, conferintele vor oferi participantilor posibilitatea de a se familiariza cu avantajele investitiilor in domeniul asigurarilor din regiune, promovand consolidarea relatiilor dintre reprezentantii pietelor locale si ai celor din strainatate, prin crearea unei platforme pentru negocieri interactive.

La editia din 2011 a Forumului au participat circa 200 de reprezentanti ai companiilor de asigurari locale si internationale, reasiguratori, societati de brokeraj si IT, oficiali ai autoritatilor de supraveghere din peste 20 de tari.

Pentru mai multe detalii: www.saipro.uz