Piata asigurarilor incepe anul 2018 in scadere. Afla care au fost tendintele si ce afaceri...

english   


Cauta stiri
HomePiata AsigurarilorProtectia consumatorilorDespre asigurariEvenimentePublicatiiRadiowww.xprimm.com
 Ghid Asig 
 Dictionar 
 Lex 
 Tendinte 
 Timp liber 



Bucuresti
12
1 EUR = 4.6669 RON
1 USD = 4.0761 RON










RFI

Tendinte

Full screen Print E-mail Font | Inapoi | Arhiva

Piata asigurarilor incepe anul 2018 in scadere. Afla care au fost tendintele si ce afaceri a avut fiecare asigurator!


Piata de asigurari a inceput anul 2018 cu o scadere neasteptata, in conditiile in care si subscrierile de pe segmentul asigurarilor RCA s-au redus cu 13%, iar rata daunei a crescut semnificativ. Vedeti mai jos care este valoarea afacerilor fiecarui jucator, calculata de XPRIMM Publications in baza cotelor de piata transmise de ASF, dar si cum au evoluat principalele clase de asigurari sau ce daune au fost achitate.

Societatile de asigurare autorizate si reglementate de ASF au subscris, in primul trimestru al anului 2018, prime brute in valoare de aproximativ 2,53 miliarde lei, in scadere cu 1,45% fata de trimestrul I 2017 (perioada in care piata a avut o crestere de 8%).

Primele brute subscrise aferente asigurarilor generale au fost, in T1 2018, in valoare de aproape doua miliarde lei (cu 1,36% mai putin fata de aceeasi perioada a anului 2017), in timp ce primele brute subscrise aferente asigurarilor de viata au ajuns la suma de aproximativ 529 milioane lei (in scadere cu 1,7%).

La 31 martie 2018 activau pe piata asigurarilor 30 de societati de asigurare, autorizate si reglementate de ASF, dintre care 16 au practicat numai activitate de asigurari generale, 8 au practicat numai activitate de asigurari de viata si 6 au practicat activitate compozita.

Un nou Lider

Piata asigurarilor din Romania este caracterizata de un grad mediu spre ridicat de concentrare. In primul trimestru al anului 2018, aproximativ 89% din volumul total de prime brute subscrise a fost realizat de 10 societati de asigurare din cele 30 de companii.

Pe primul loc in topul jucatorilor din piata a urcat ALLIANZ-TIRIAC Asigurari, cu o cota de piata de 13,77% in perioada ianuarie-martie 2018 si cu subscrieri in valoare de peste 348 milioane lei (+2,9%) potrivit calculelor facute de XPRIMM Publications in baza cotelor de piata transmise de ASF.

In acelasi timp, CITY Insurane coboara pe locul doi, cu afaceri estimate la 316,7 milioane lei, in scadere cu aproape 12% fata de T1 2017, si o cota de piata de 12,53%. ASIROM VIG urca doua pozitii fata de finalul anului trecut si ajunge pe locul trei, avand subscrieri totale estimate la 296,3 milioane de lei (+35,7%) si o cota de 11,72%.



TOP Asigurari Generale

Volumul total al primelor brute subscrise pentru asigurarile generale, in trimestrul I 2018, a fost de aproape 2 miliarde de lei. Primele 10 societati de asigurare care au subscris prime aferente asigurarilor generale au cumulat o valoare de 1,93 miliarde lei, ceea ce reprezinta circa 97% din totalul acestui segment de activitate.

CITY Insurance si-a pastrat primul loc in clasament, cu subscrieri de peste 316 milioane lei, conform calculelor facute de XPRIMM Publications in baza cotelor de piata transmise de ASF. Compania este urmata de ALLIANZ-TIRIAC Asigurari, cu afaceri din asigurari generale estimate la peste 310 milioane lei, si OMNIASIG VIG, care a urcat o pozitie fata de finalul anului trecut, pana pe trei, cu subscrieri de 294 milioane lei.



In trimestrul I 2018, ponderea acestor trei clase este de 86% din totalul primelor brute subscrise pentru activitatea de asigurari generale:

- A10 - Raspundere civila pentru utilizarea vehiculelor auto terestre (RCA + CMR), cu un volum al primelor brute subscrise de 965,67 milioane lei, reprezentand 48% din totalul subscrierilor pentru asigurari generale, in scadere cu 12% fata de trimestrul I 2017;
- A3 - Vehicule terestre, exclusiv materialul feroviar rulant (CASCO), cu un volum al primelor brute subscrise de 475,08 milioane lei, reprezentand 24% din totalul subscrierilor pentru asigurari generale, a inregistrat in primul trimestru al anului 2018 o crestere cu aproximativ 10% fata de aceeasi perioada a anului anterior;
- A8 - Incendiu si calamitati naturale (pentru alte bunuri decat cele asigurabile in clasele A3 - A7), cu un volum al primelor brute subscrise de 284,79 milioane lei, reprezentand 14% din totalul subscrierilor pentru asigurari generale, in crestere cu circa 7% fata de trimestrul I 2017.

TOP Asigurari de Viata

Primele brute subscrise de catre societatile de asigurari pentru activitatea de asigurari de viata a inregistrat o valoare de 528,92 milioane lei, in scadere cu 1,8% in trimestrul I 2018 comparativ cu aceeasi perioada a anului anterior, potrivit datelor ASF.

De asemenea, s-a mentinut un grad mare de concentrare, astfel ca 10 societati au detinut o pondere de circa 96% din volumul total al primelor subscrise pe acest segment, cu subscrieri cumulate in valoare de 505,34 milioane lei.

Din datele ASF, reiese ca NN Asigurari de Viata ramane lidetul pietei de asigurari de viata, cu o cota de piata de 35,77% si afaceri de peste 189 milioane lei, conform calculelor facute de XPRIMM Publications fiind urmat de BCR Asigurari de Viata - 94,3 milioane lei si ERGO Asigurari de Viata - aproape 46 milioane lei.

Nota: Companiile care activeaza in baza dreptului de libera circulatie a serviciilor nu sunt incluse in topul realizat de ASF, precum AEGON Romania si METROPOLITAN Life.

Insa, daca includem rezultatele companiei METROPOLITAN Life, aceasta ar trebui sa ocupe a treia pozitie in topul asiguratorilor de viata, inregistrand subscrieri in valoare de 73,16 milioane lei, potrivit datelor transmise de societate catre 1asig.ro.



Creste volumul daunelor achitate

In trimestrul I 2018, societatile de asigurare au raportat indemnizatii brute platite (excluzand maturitati si rascumparari partiale si totale), cumulat pentru cele doua categorii de asigurari, in suma de 1,23 miliarde lei, astfel:

- 1,19 miliarde lei sunt aferente contractelor de asigurari generale (96%), inregistrand o crestere cu 23% fata de perioada similara a anului 2017;
- 46,58 milioane lei sunt sume platite pentru indemnizatii brute, aferente asigurarilor de viata, in crestere cu circa 22%.

Indemnizatiilor brute aferente asigurarilor de viata li se adauga maturitati, rascumparari partiale si totale, toate cumulate fiind in suma de 152,65 milioane lei, valoare in scadere cu aproximativ 38% comparativ cu aceeasi perioada a anului anterior.

Daunele aferente portofoliului de asigurari ale societatilor carora le-a fost retrasa autorizatia de functionare, ASTRA (in anul 2015), CARPATICA si FORTE (in anul 2016), au fost preluate de Fondul de Garantare a Asiguratilor - FGA care va efectua plati in limita plafonului de 450.000 lei per creditor de asigurare.

In ceea ce priveste indemnizatiile brute platite aferente asigurarilor generale, CITY Insurance, EUROINS Romania si ALLIANZ-TIRIAC Asigurari au achitat cele mai multe daune.



Iar pe segmentul asigurarilor de viata, NN Asigurari de Viata, ASIRIM VIG si BCR Asigurari de Viata au raportat cele mai mari sume brute platite (indemnizatii, maturitati si rascumparari) in primele trei luni din 2018.



Rezerve tehnice

La finalul lunii martie 2018 societatile de asigurare aveau constituite rezerve tehnice brute in valoare totala de 16,04 miliarde lei, in crestere cu aproximativ 2% fata de sfarsitul trimestrului IV 2017, repartizate pe cele doua categorii de asigurare dupa cum urmeaza:

- rezervele tehnice brute constituite pentru asigurarile generale au inregistrat un volum de 8,93 miliarde lei, reprezentand 55,69% din total rezerve tehnice.
- pentru asigurari de viata, societatile au constituit rezerve in valoare de 7,1 miliarde lei, nivel aferent unei ponderi de 44,31%, din total rezerve tehnice.

Piata RCA scade cu 13%

Valoarea totala a primelor de asigurare subscrise pentru asigurarile RCA, in primele trei luni din 2018, a fost de aproape 927 milioane de lei, in scadere cu 13% fata de T1 2017.

In primul trimestru al anului 2018, se observa o concentrare semnificativa catre primii asiguratori din top, astfel ca primii 2 asiguratori cumulau aproximativ 53,39% (comparativ cu 58% in anul 2017) din portofoliul de asigurari RCA din Romania.

Potrivit calculelor facute de XPRIMM Publications in baza cotelor de piata transmise de ASF, CITY Insurance isi mentine pozitia de lider pe piata RCA si a subscris prime in valoare de circa 261,7 milioane de lei in primul trimestru din 2018, avand o cota de piata de 28,24% - in scadere fata de T1 2017, cand era de circa 31,63%, fiind urmata de EUROINS Romania, cu afaceri estimate la peste 233 milioane de lei (25,15%). Pe locul trei in clasament se afla ASIROM VIG, cu subscrieri in valoare de peste 172 milioane de lei (18,59%).



In acelasi timp, prima medie RCA anualizata, a scazut cu aproximativ 19% in trimestrul I 2018 comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent, inregistrand valoarea de 589 lei. Pentru persoane fizice, prima medie RCA a scazut la 413 lei in primele trei luni din 2018, de la 533 lei in perioada similara a anului precedent. In acelasi timp, in cazul persoanelor juridice prima medie RCA a fost de 1.191 lei, mai mica decat in urma cu un an cand era de 1.340 lei.

Se mai remarca faptul ca dauna medie a crescut cu aproximativ 3% - pana la 7.182 lei, de la 7.001 lei in T1 2017.

Si rata combinata a daunei pe Clasa X (RCA si CMR) a avut un avand semnificativ, ajungand la 109,38% in primele trei luni din acest an, de la 97,27% in urma cu un an.



Asiguratii RCA, care au optat si pentru clauza de Decontare directa odata cu incheierea politei de asigurare obligatorie de raspundere civila auto, au achitat in primele trei luni din acest an, in medie, 84 lei, potrivit raportului trimestrial publicat de ASF - Autoritatea de Supraveghere Financiara.

In primul trimestru din anul 2018, asiguratorii RCA au incheiat un numar de 93.478 clauze de Decontare directa, primele brute subscrise aferente acestora fiind in valoare de 6.498.768 lei. La data de 31 martie 2018 erau in vigoare un numar de 139.339 clauze de decontare directa.

Brokerii intermediaza 60% din piata

Piata de brokeraj din Romania a scazut cu circa 4,69% in primele trei luni din 2018, iar MARSH Broker a revenit pe primul loc, pozitie ocupata in urma cu un an, in timp ce SAFETY Broker a coborat pe pozitia a doua in clasament.

In urma centralizarii raportarilor transmise de brokerii de asigurare si/sau reasigurare, la data de 31 martie 2018, se constata o scadere procentuala a valorii primelor intermediate pentru asigurari generale si asigurari de viata fata de aceeasi perioada a anului 2017, de 4,69%, de la peste 1,61 miliarde lei la 1,54 miliarde lei.

In primul trimestru al anului 2018, brokerii de asigurare si/sau reasigurare au intermediat 60,96% din volumul total al primelor brute subscrise de asiguratori pentru cele doua categorii de asigurare (2,53 miliarde lei), ceea ce reprezinta o scadere cu 2,07 puncte procentuale, fata de gradul de intermediere inregistrat in perioada similara a anului 2017 (63,03%).



Analizand comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, principalele clase de asigurare intermediate de brokerii de asigurare, se poate observa o scadere a volumului de prime intermediate pe clasa A10 (-13,66%), respectiv o crestere pe clasa A3 (+4,65%) si A8 (+12,54%).

La sfarsitul primului trimestru al anului 2018, figurau inregistrati in evidentele Autoritatii de Supraveghere Financiara un numar de 369 de brokeri de asigurare si/sau reasigurare autorizati, din care: 304 societati active, 45 societati cu activitatea interzisa temporar si 20 societati cu activitatea suspendata.


Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Piata asigurarilor incepe anul 2018 in scadere. Afla care au fost tendintele si ce afaceri a avut fiecare asigurator!).




Share |


Autor: Andreea RADU | Publicat pe 18.07.2018 | 1330 vizualizari


TOP Stiri


Comenteaza acest articol
0 comentarii

DISCLAIMER: Dupa trimiterea comentariului, acesta va fi aprobat de un moderator. Vor fi publicate doar comentariile pertinente, la obiect, legate de continutul prezentat in material. Nu vor fi publicate comentariile care includ cuvinte obscene, atacuri la persoane/ institutii, atacuri si jigniri aduse autorului materialului, injurii aduse celorlalti cititori care au postat un comentariu, anunturi publicitare. Ne rezervam dreptul de a edita sau de a elimina complet orice comentariu care nu corespunde acestor principii. Site-ul 1asig.ro si Media XPRIMM nu-si asuma responsabilitatea juridica pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Atentie! Campurile "Comentariu" si "E-mail" sunt obligatorii
Nume:
Daca nu sunteti logat, numele dumneavoastra va aparea cu sufixul '(Anonim)'. Pentru a va autentifica, click aici
Daca sunteti logat si nu completati campul nume, va aparea automat numele dumneavoastra cu care v-ati inregistrat pe site
E-mail:

Comentariu:
< 10.000 car.

  Cod de securitate
Introduceti codul din imagine:






PAID

OMNIASIG




























Copyright 2018-2017 (c) 1asig.ro
powered by Media XPRIMM