Inainte de a face judecati cu privire la ne/vinovatii in cazul recentelor arestari din Bucuresti (la o grupare acuzata de fraude in asigurari), apare o intrebare logica: Pot exista fraude majore fara ajutor din interior?
Fraudele in asigurari sunt poate la fel de vechi ca si industria in cauza. Mai mult decat atat, ele pleaca de la farfuria de la IKEA sparta din greseala si declarata asiguratorului ca piesa de colectie, pana la cazuri complexe si sume impresionante care se regasesc in operatiuni de spalare de bani sau finantare a terorismului. De aceea, si in Romania, fraudele in asigurari sunt acceptate si asumate.
Lasand la o parte micile "aranjamente" in cazul tamponarilor in trafic sau alte spete neglijabile, in unele situatii, devine aproape flagranta pasivitatea companiilor de asigurari. Pentru a exemplifica, trebuie remarcat ca este cel putin curios ca, in cazuri de nedepunere de prime subscrise pe RCA, doar o singura companie, din cele 11 autorizate in Romania sa vanda astfel de polite, a facut o singura plangere penala impotriva unei persoane fizice si a doua societati (unde acesta era administrator). Sa fi vandut persoana respectiva asigurari RCA doar pentru un singur asigurator? Sa fi fost el singurul din cei peste 700 de brokeri sau cei 200.000 de intermediari existenti care lucreaza necinstit? Sa se fi rezolvat toate celelalte astfel de "neintelegeri" in amiabil?
In conditiile in care s-a discutat in numeroase randuri, si chiar cu mai mult curaj, despre frauda in cadrul unor evenimente dedicate pietei de profil, adevarul inca se spune in soapta si dupa mai multe priviri peste umar, "sa ramana intre noi". Iar adevarul este ca frauda exista, infloreste (mai ales in vremuri tulburi din punct de vedere economic) si scoate din buzunarele asiguratorilor sume frumoase.
Abordarea pasiva este oarecum de inteles atunci cand frauda provine din exterior, pe motiv ca se incearca rezolvarea in amiabil. Explicatia ar fi ca, in cazul in care se ajunge la proces, "sigur" judecatorii demonizeaza companiile de asigurari si dau dreptate pagubitului. Prin urmare, dauneaza imaginii companiei.
Dar daca frauda interna exista aproape cu certitudine, de ce oare sa nu fie sanctionata (chiar daca discret) conform legii?
Martirizarea anti-frauda
Din aceeasi categorie
Cele mai citite
