Unde mergi sa afli cat de tare te-a durut?

A intreba ce cost are suferinta unei persoane este la fel de absurd, pe cat este de imoral. Absurd pentru ca nu exista nicio metoda certificata de a cuantifica suferinta unui om, fie aceasta fizica sau psihica, cel putin pana cand stiinta ne va contrazice. Imoral pentru ca, prin natura noastra, suntem fapturi subiective care trecem prin filtrul propriei constiinte si al propriilor experiente ceea ce alti semeni ai nostri au trait.

Societatea actuala insa a incercat sa compenseze suferinta prin mijloace banesti. Nimic gresit pana aici, aceasta fiind, de altfel, singura varianta echitabila pana cand tot stiinta va gasi una mai buna. In ce masura a reusit, insa, ne pot spune doar cei suferinzi. Cum reuseste sa evalueze suferinta... este o intrebare cu si mai multe necunoscute.

Cert este ca saptamana aceasta au revenit in atentia publicului doua cazuri reprezentative pentru acest subiect: cel al accidentului de autocar din Muntenegru si cel al Elenei GHEGELIU, tanara ramasa fara o mana in urma unui accident rutier.

Ce-i drept, cele doua cazuri amintite difera destul de mult prin prisma numarului de victime, a celui care a achitat despagubirea (asigurator vs. companie de stat), dar si prin metoda de solutionare (partial amiabil vs. instanta).

Elementul comun este insa ca ambele au fost rezultatele unor accidente rutiere produse fara intentie si ca in urma lor s-au achitat despagubiri consistente, care, avand in minte diferentele majore dintre cele doua spete, nu au cum sa nu ridice semne de intrebare.

Prin urmare ramane o intrebare esentiala, dar, in acelasi timp, retorica. Cine a calculat corect: instanta suprema, compania de asigurari sau... niciuna?