1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

A mai ramas o luna pana la a patra editie a campaniei FII TREAZ LA VOLAN!

In acesta vara, pentru al patrulea an consecutiv, APPA - Asociatia Pentru Promovarea Asigurarilor aduce in dezbatere importanta sigurantei rutiere in Romania in cadrul campaniei nationale de siguranta si preventie rutiera "FII TREAZ LA VOLAN!".

Lansat pentru prima data in vara anului 2016, proiectul are ca obiectiv cresterea sigurantei rutiere in Romania si cresterea gradului de informare a tuturor participantilor la trafic cu privire la riscurile la care se expun prin incalcarea regulilor de circulatie, indisciplina sau atitudini si actiuni ce le pot pune viata in pericol. Demersul a fost nominalizat, in 2017, in randul proiectelor europene cu impact insemnat in ceea ce priveste cresterea nivelului de siguranta rutiera, numarandu-se printre cele 100 de campanii participante la "Excellence in Road Safety Awards 2017".

In fiecare an, campania a fost intampinata cu entuziasm de catre soferi, dar si de ceilalti participanti la trafic. De la testimoniale video sustinute de endorseri cunoscuti - Nicu ALIFANTIS (171.000 likes), DJ-ul&MC-ul Dan FINTESCU (69.000 likes) si DJ OLiX (136.600 likes), George IVASCU, solistul vocal Laurentiu GURAN (ASHA Band), muzicianul Alexandru PETROVICI, Conf. Univ. Doctor la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti, dar si cunoscutul luptator de K1, Ionut IFTIMOAIE fiind doar cativa dintre acestia - pana la experimente practice care au demonstrat pericolele actiunilor pe care fiecare din noi le face in timp ce conduce sau sondaje online la care au raspuns mii de participanti la trafic, fiecare editie a campaniei s-a bucurat de popularitate la nivel national.

De altfel, comunitatea #treazlavolan a continuat sa se dezvolte organic si in afara editiilor oficiale ale proiectului. Pagina de Facebook a depasit, in a doua parte a lunii mai, 9.000 de like-uri, iar in ultima luna, aceasta a raportat un reach organic de peste 148.000 de persoane si o crestere organica de +280 page likes.

A patra editie a campaniei "FII TREAZ LA VOLAN!", care se va desfasura intre 10 iulie si 10 septembrie 2019, se va concentra pe atragerea atentiei asupra pericolului oboselii la volan.

Mai multe detalii despre proiect sunt disponibile pe treazlavolan.ro si pe pagina de Facebook @treazlavolan.