1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

Din 20 mai intra in vigoare prevederile care permit suspendarea inmatricularii unui vehicul fara ITP valabila

Politistii vor dispune, incepand cu 20 mai a.c., suspendarea inmatricularii in cazul in care inspectia tehnica periodica (ITP) a vehiculului nu este valabila si in cazul in care noul proprietar nu a solicitat transcrierea transmiterii dreptului de proprietate in 90 de zile de la data dobandirii dreptului de proprietate asupra vehiculului, a transmis Politia Romana.

In aceste caz, vor intra in vigoare o serie de prevederi care modifica si completeaza Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195 din 2002, privind circulatia pe drumurile publice din Romania.

Astfel, printre noutati, se numara suspendarea inmatricularii, care reprezinta o operatiune administrativa ce consta in interzicerea temporara a dreptului de a pune in circulatie si a utiliza un vehicul pe drumurile publice.

Conform legii, va fi aplicata suspendarea de drept a inmatricularii vehiculului pentru care inspectia tehnica periodica nu este valabila. In cazul depistarii in trafic a unui vehicul a carei inspectie tehnica periodica a expirat, pe langa sanctiunea contraventionala principala, vor fi retinute si certificatul de inmatriculare, placutele cu numarul de inregistrare si se va elibera dovada fara drept de circulatie.

Suspendarea de drept a inmatricularii inceteaza la data la care vehiculul trece o noua inspectie tehnica periodica.

De asemenea, suspendarea inmatricularii se aplica si in cazul in care noul proprietar nu a solicitat autoritatii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate in 90 de zile de la data dobandirii dreptului de proprietate asupra vehiculului. Suspendarea inceteaza la data transcrierii transmiterii dreptului de proprietate.

Conducerea unui vehicul a carui inmatriculare este suspendata constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 9 la 20 de puncte-amenda.