Serviciul de monitorizare al paginilor de Facebook din Romania, Facebrands.ro, reprezinta topul paginilor romanesti de Facebook, calculat si afisat doar pe baza afinitatilor utilizatorilor acestei retele sociale. Pentru a aparea in topul Facebrands, o pagina de Facebook trebuie inscrisa pe site.
Paginile dedicate domeniului asigurarilor din Romania sunt incadrate la categoria "Banci si servicii financiare", care include, in momentul de fata, 157 de pagini din cele 28.762 de pagini si aplicatii inscrise* in total in serviciu.
"Live Inspire", proiectul lansat de INTESA San Paolo Bank, a ramas lider la categoria "Banci si servicii financiare", cu 890.846 de fani, in crestere cu peste 300.000 fata de 9 ianuarie a.c., cand avea 525.788 de fani. Comparativ, cea mai populara pagina romaneasca**, conform topului general al Facebrands, cea a cantaretei Inna, are peste 12 milioane de fani (12.139.431).
Prima pagina de Facebook dedicata asigurarilor ocupa, in luna iunie, abia locul al saptelea in topul realizat pentru categoria "Banci si servicii financiare", apartinand portalului Asiguratorii.ro. Scaderea de aproape 14.000 de fani fata de ianuarie 2015 a determinat si pierderea a doua locuri in clasament (la momentul respectiv ocupand locul 5 in aceasta categorie). Si pagina OMNIASIG s-a aflat pe un trend descendent: cu putin peste 94.000 de fani in iunie 2015 (fata de peste 97.000 in ianuarie a.c.), ocupa locul 11 in categoria "Banci si servicii financiare" (fata de locul 9 in luna ianuarie).

A treia pagina dedicata asigurarilor din topul Facebrands ramane in continuare cea a asiguratorului GROUPAMA, aflata pe locul 18 cu 42.819 like-uri. AEGON Romania a raportat o crestere de un loc in clasamentul paginilor dedicate asigurarilor fata de inceputul anului, devenind a patra cea mai populara, cu 37.549 de fani (cu circa 8.300 mai multi fata de ianuarie a.c.).
Pagina portalului online asigura.ro, care este inactiv inca din 2013 ca urmare a sanctionarii de catre autoritatea de supraveghere "cu interzicerea temporara a exercitarii activitatii" a admininstratorului NETRISK Broker, continua sa ramana in clasament. Astfel, desi contul de Facebook al asigura.ro nu a fost actualizat din septembrie 2012, are peste 32.000 de fani, fiind a cincea pagina dedicata asigurarilor din clasamentul Facebrands si ocupand locul 21 in categoria "Banci si servicii financiare".
Pe locul sase se plaseaza NN Romania (25.812 de like-uri, locul 24 in clasamentul financiar), urmata de pagina ASIROM (22.389), GOTHAER Asigurari Reasigurari (9.134), GENERALI Asigurari (8.801) si METROPOLITAN Life (8.779).
Facebook ramane in continuare cea mai populara retea sociala din tara noastra, cu 8 milioane de utilizatori raportati pentru luna martie 2015. Pe locul 2 se afla LinkedIn, cu peste 1,6 milioane de conturi inregistrate.
* la data de 9 iunie 2015
** primul loc in topul curent al Facebrands este ocupat de pagina internationala "Monster Energy", cu 21.808.474 de fani
